Nu a fost un accident asa cum nu au fost nici lacrimi.
Ea nu si-a mai consumat nicio lacrima de la incidentul de anul trecut.
Tot ce a mai ramas a fost sunetul ei intiparit pe peretii holului din scara blocului si parfumul lui, usor dulce...
Nu. Trebuia sa se adune si sa traiasca in prezent.
Avea o familie, prieteni, trebuia sa isi continuie studiile si sa plece.
Sa plece la sute de kilometri distanta si sa uite de viata ei aici.
Sa fie ca o pasare phoenix, sa renasca din cenusa, sa zboare.
Vocea din capul ei tipa la ea.
Ii spune sa spere, sa creada in continuare in ceea ce simte si sa nu uite nimic.
E fericita in durerea ei, e de ajuns de fericita gandindu-se la amintirile pe care le impart...
E fericita, desi stie ca totul e doar un vis.
E fericita cu imposibilul.
E fericita si impacata cu ea.
cu placere :D
RăspundețiȘtergere