BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS

marți, 16 februarie 2010

Words From The Asylum.




Nu sunt singura. O voce in capul meu urla, spunandu-mi sa rezist si sa nu ma dau batuta
Ma rascoleste. Ma face sa ma adun din toate colturile mintii
Mintea imi e sparta asemenea unei oglinzi in care, intr-o criza de furie, am izbit cu pumnul, apoi mi-am legat ranile cu o carpa veche si uzata...
Ma compatimesc...cu toate astea,vreau sa ma ridic...Tremur ...simt ca acea carpa ma tine acolo, cu toate amintirile si cioburile din trecut
ma leaga de trecutu-mi patat de sange si lacrimi si amaraciune. Si buzele-mi sunt uscate. Iar ochii imi sunt plini de lacrimi. De lacrimi la fel de amare ca cioburile mintii mele
ma simt alba, cu sufletul in asteptare...estompata, asemenea unei frunze moarte, pleoapele si noptile mi-s reci...
nu mai simt. functionez pe aceeasi melodie ca o cutie muzicala stricata. Cant acelasi cantec mereu, de fiecare data devenind si mai ciudat, mai rupt, mai mort, mai...
vag...
Urlu in neant, unde ecoul e slab si ferestrele-mi-s acoperite de funingine
Incerc sa vad ce se afla in spatele ferestrelor insa nu pot. Funinginea trecutului s-a asezat prea greu asupra ferestrelor si am uitat cum arata ceea ce se afla in spatele lor...Daca se afla ceva in spatele lor...
Simt cum praful negru se asterne peste silueta-mi alba si-mi acopera trecutul,perna de dor...
mi-e dor sa simt...mi-e dor sa traiesc..insa in camera mea pustie de orice urma umana sau sentiment....Nu mai simt nimic...Nu mai stiu sa ma bucur sau sa rad....Nu mai stiu nici macar ce zi e...
Am pierdut notiunea timpului...mi-am pierdut mintile...sunt ingropata in proprile-mi amintiri asemenea unui cadavru... sunt straina de voi, de toti cei care m-ati judecat si care m-ati calacat in picioare ... ma trec fiori...sunt rece.
datorita voua sunt aici. Daca nu erati voi sa ma distrugeti incet-incet de la interior. Ati inceput prin a va hrani cu sufletul si inocenta mea...Apoi ati trecut la mintea mea. Mi-ati luat mintea si sufletul...Acum sunt asemenea unei papusi vechi de care nu mai are nimeni nevoie.
Fara de suflet mi-e frig...ati plecat luand cu voi mirosul cartilor vechi si toate visele mele...lumina-mi paleste viata.
tot ce vad e in nonculori. am uitat cum arata un rasarit sau un apus...am uitat cum suna cantecul pasarilor...
Am uitat de mine...si simt cum ma sting usor pe dinauntru .
Unde imi e cufarul in care adunam suflete , vise si amintiri? Unde imi e pianul de un alb infiorator care sfideaza decorul dezolant,pustiu?Aduna-mi toate amintirile si fa-ma sa ma reculeg...da-mi speranta.
reinvie-mi speranta. nu mai am nimic si totusi nu vreau sa cedez. nu vreau sa par o persoana slaba, desi in trecut am dat dovada de asta.
M-am ridicat usor din pat si am inceput sa sterg obsesiv ferestrele de funingine nu mai aveam vlaga dar eram agitata...cautam perlele de lumina care aveau sa-mi cada peste camera si sa mi-o insufleteasca
si am continuat in ritmul asta...ceea ce eu am considerat 3 zile. Nu stiu de ce, tinand cont ca in camera mea timpul nu reprezenta decat o aberatie folosita de oameni pentru a se scuza... dar am facut-o...am curatat geamurile de funinginea grea si amara a timpului
Si am dezgropat ...si m-am simtit vie ... odata ce lumina imi patrundea in odaie am vazut scrijeliturile si desenele de pe pereti. Desi nu imi amintesc sa le fi facut erau acolo...
Ei bine...Se pare ca nu numai exteriorul meu a avut de suferit, cat si interiorul...Memoria mea nu mai e ce era, nici mintea si nici sufletul. Insa ma simt vie. Simt soarele pe obrajii mei. Simt cum ma patrunde si ma umple de viata
Simt ca traiesc , soarele imi mangaia intreagul corp si ma simteam pura...imposibil de atins
Sa incerc oare sa-mi sterg si peretii si sa deschid iarasi cufarul cu suflete? Sa incerc sa ma pierd...lumea-i prea departe si mi-e imposibil sa ajung acolo...
sau mai bine nu...mai bine raman aici,departe de monstrii mancatori de suflete ai lumii. nu vreau sa fac aceeasi greseala...
Am tras perdelele si am inceput iar sa scrijelesc. M-am cufundat in trecut sunt o frunza moarta. Iar vantul ma va duce acolo unde va dori.


Asta e o postare scrisa impreuna cu Michelle [Natyrsa], banuiesc ca nu v-ati dat seama de asta, asa ca...Erm. Nu, before you ask, nu ne-am chinuit deloc sa scriem la fel pentru a uni ideile. Pur si simplu asa ne-au iesit din falange si a iesit ce vedeti.

4 comentarii:

  1. Suflete, vai ce misto o iesit . Ce fireasca ii.

    [iiiiii :D]

    RăspundețiȘtergere
  2. mai, tanti.. ti-am zis, imi place.
    :)

    RăspundețiȘtergere
  3. esti un omulet tare afurisit,destept si cand vrei stresant si suparator de dragalas, nu te lasi tu cu una cu doua.Esti tare, doar esti bucuresteanca,ai crescut pe ciment.Be hard-core!

    RăspundețiȘtergere
  4. uou, pe bune.. transmite foarte mult, e puternic mesaju, incarcatura emotionala. mai trist e ca tot tabloul asta e un adevar general pentru multi, multi ca noi, adolescenti, sau ce cacat de rasa suntem.. e chiar trist, ma regasesc.. ma las purtata de vant? absolut!! (vai de noi)
    superb scris!

    RăspundețiȘtergere